Q-Service
un brand european
acum şi la Iaşi

Numeroase beneficii pentru clienţii
Q-Service

Având personal calificat şi cu mare experienţă profesională, Q-Service Auto Alex oferă servicii complete de mecanică , service roti, electrica şi diagnoză ; asigurând totodată o serie de servicii complementare (de genul preluarea autovehiculului de la locaţia clientului sau monitorizarea valabilităţii ITP şi RCA ), precum şi promoţii atractive pentru clienţii săi.

Accesul la o gamă foarte largă de piese auto şi accesorii din toate categoriile de preţ, permite identificarea celor mai bune alternative pentru client iar pentru deţinătorii de flote şi parcuri auto se oferă numeroase facilităţi, începând de la asigurarea pieselor de schimb până la negocierea unor tarife speciale, cu reduceri.

Reparaţii auto

Istoric şi dezvoltare

Conceptul de service Q-Service a fost inființat în anul 2000 de către Inter Cars Polonia. Impulsul care a stat la baza creării a fost experienţa Operării Grupului de Service-uri OSS – Original Sachs Service, fondat de către societatea ZF – TRADE și dezvoltat pe piața europeană a domeniului de servicii auto şi Service-uri Independente.
În anii 90’, odată cu tendinţele asociate cu liberalizarea pieţei de servicii de reparaţii auto, şi în special după introducerea aşa-numitei „Exceptii pe categorii”, în 2004 (Regulamentul Comisiei nr 1400/2002), piaţa europeană a început să formeze diferite Concepte de Service care ofereau sprijin membrilor lor în diverse domenii şi desigur un avantaj competitiv în funcţie de specializare și direcție de dezvoltare. Aşa-numitele „Full Service Concept”(datorită direcţiei sale de dezvoltare şi a accentului pe principiul ‘nivel ridicat de expertiză”, servicii de intreținere și acordarea de sprijin clienților) au fost incluse in conceptul de Quality-Service. Este un concept de servicii profesionale complete, la nivel European format dintr-o rețea de Service-uri Independente.

Ce reprezintă Q-Service?

Q-Service reprezintă o reţea de service-uri auto independente cu prezenţă la nivel european ce oferă garanţia serviciilor de reparaţii şi întreţinere auto la cele mai ridicate standarde de calitate. Acest concept a fost înființat în anul 2000 de către Inter Cars Polonia, ulterior dezvoltându-se în ţări precum: Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Ucraina, Croaţia, Ungaria, Bulgaria şi desigur, România.
Direcţia de dezvoltare a conceptului a urmărit dezvoltarea în paralel a reţelei de distribuţie piese auto Inter Cars, fapt ce a permis accesul la capacităţile logistice ale unuia dintre cei mai mari distribuitori din domeniu. În momentul de faţă, peste 1.200 de parteneri Q-Service beneficiază de suportul unei reţele logistice extinse în 12 ţări din Europa.
Scopul conceptului Q-Service este de a veni în întâmpinarea nevoilor clientului prin servicii prompte şi garantate din punct de vedere calitativ, efectuate de un personal calificat în centre de pregătire specializate.
Prin alegerea responsabilă a fiecarui membru nou, se garantează realizarea si indeplinirea in mod constant a standardului Q-SERVICE ce reprezintă un nivel ridicat și diversificat de servicii și expertiză tehnică. O indicaţie a acestui nivel de stardard și calificarea unui service auto ca și „service de calitate” (Quality-Service), este declarată public prin afișarea logo-ului Q-Service şi a certificatul emis, care atestă apartenența la acest Concept.