Mai tineti minte jocul acela copilaresc, ‘baba-oarba’? Cu asta seamana condusul pe timp de ceata. Cea mai buna solutie ar fi sa trageti pe dreapta, sa aprindeti avariile si pozitiile pentru a face masina cat mai vizibila si sa asteptati ca ceata sa se ridice. Dar cum cea mai buna solutie nu este si cea mai practica, am grupat mai jos cateva sfaturi pentru dumneavoastra:
» Ceata poate veni in valuri. Aceasta poate trece rapid de la densitatea la care nu poti vedea la 10 m in fata la o vizibilitate aparenta de 100 m si inapoi, in interval foarte scurt. Evident, cu cat viteza dumneavoastra de deplasare este mai mica cu atat aveti posibilitatea si timpul necesar sa evitati eventualele probleme aparute.
» Cand intrati in ceata, verificati-va oglinzile retrovizoare si apasati usor pedala de frana. Aceasta miscare este menita sa-i avertizeze pe conducatorii auto care vin din spate asupra intentiei dumneavoastra de a reduce viteza.
» Folositi faza de intalnire si eventual farurile de ceata! Daca in mod normal folosirea fazei mari la apropierea de alte vehicule este o contraventie, in acest caz este total nerecomandat; tot ce veti obtine va fi un halou de lumina prin care nu veti mai vedea nimic!
» Verificati-va din cand in cand viteza! Involuntar, multi conducatori auto cresc viteza odata cu adaptarea la noile conditii. Incercati sa observati distanta la care obiectele ‘ies’ din ceata si ganditi-va ca aceea va fi distanta dumneavoastra de franare maxima.
» Folositi stergatoarele de parbriz si dezaburirea.
» Fiti foarte atenti! Alti conducatori s-ar putea sa nu foloseasca luminile proprii.
» In cazul in care parcati pe langa drumul principal, asigurati-va ca ati scos masina complet de pe drum.